Blog

Vacanţă în Bulgaria – plăţi cu cardul Revolut

La insistenţele fetelor mele anul acesta ne-am petrecut vacanţa în Bulgaria. La un hotel cu “aquapark şi all-inclusive” că aşa au fost cerinţele. 🙂
De fiecare dată când am fost în Bulgaria (nu le mai ţin numărul) m-am pregătit cu euro pe care i-am schimbat acolo în leva pentru a avea de cheltuială.
Anul ăsta am zis să încerc ceva mai special şi anume plăţile cu cardul Revolut pe care mi l-am făcut în primăvară şi încă nu prea am ajuns să-l folosesc prea mult în ţară pentru că având şi alt card bancar nu se justifică folosirea lui mai ales în condiţiile în care mai apare şi o diferenţă de curs de cca 1% la încărcarea lui.

Pentru început mi-am transferat prin internet banking o sumă (estimare buget cheltuieli de vacanţă + o rezervă pentru urgenţe neprevăzute) pe cardul principal pe care îl am la CEC Bank (da, eu şi pensionarii ce mai avem carduri la CEC :)) ) apoi am alimentat cardul Revolut din aplicaţie cu o sumă ce am considerat că va acoperi bugetul pentru micile cheltuieli din vacanţă având în vedere că sejurul era deja plătit dinainte.

revolut plati bulgaria alimentare card

Apoi am creat din două tap-uri în aplicaţia Revolut un cont în LEVA şi am făcut schimb din lei în leva pe suma necesară.

revolut plata bulgaria cont card leva

revolut plata bulgaria schimb leva card

Am făcut contul de leva cont principal, adică l-am urcat în capul listei conturilor disponibile ţinând apăsat pe el. Din momentul ăsta cardul meu Revolut a fost în moneda leva.

revolut plati bulgaria cont leva principal card

Prima tranzacţie a fost făcută online şi anume am plătit taxa de drum din Bulgaria (vigneta) pe site-ul oficial https://web.bgtoll.bg/ evitând astfel să mai stau minim 30 de minute la coadă în vamă pentru a lua vigneta de la ghişeu. +1 win.

Bineînţeles că prima oprire din Bulgaria a fost în Ruse la Jumbo de unde ne-am luat colac pentru înot, alte mărunţişuri şi ce altceva decât încă o jucărie. La casă dau să plătesc cu cardul contactless şi na poznă că zice tranzacţie declinată însă în aplicaţie mi-a apărut deja că mi-au fost retraşi banii. Mai încerc încă o dată cu introducere card şi verificare PIN însă la fel nu vrea să accepte.

Deja fiică-mea avea ochii în lacrimi că nu-şi poate lua jucăria, nevastă-mea se uita cam suspicioasă la mine, iar casiera şi-a fost chemat doi şefi cărora le explica situaţia (probabil, că nu înţelegeam o boabă din ce ziceau).
În timp ce stăteam noi acolo aşa “confuzaţi” îmi vine în gând să întreb dacă nu au un bancomat de unde să încerc să scot nişte bani pentru a plăti produsele şi sunt îndrumat undeva la parter unde era bancomatul.
Plec spre bancomat. Pe drum îi zic câte ceva de dulce Revolutului şi mie că m-a mâncat în… undeva să fac artificii cu banii în concediu.
Ajung la bancomat, bag cardul Revolut, introduc PIN-ul, cer o sumă mică de leva (cam cât erau cumpărăturile) şi … BINGO îmi eliberează suma. Acum înjurăturile s-au redirecţionat către sistemul bancar al celor de la Jumbo dar oricum alea nu mă înţelegeau (nici măcar în engleză).
Platesc cumpărăturile, iau bonul pe care scria tranzacţie anulată şi îi spun casierei ca revin la întoarcere pentru rezolvare dacă nu îmi apar banii înapoi pe card. A doua zi mi-a aparut tranzacţia ca fiind anulată şi mi s-au reîntors banii pe card.

Ulterior am folosit cam peste tot în Bulgaria la magazinele mari cardul pentru plăţi şi am mai scos de la bancomate de câteva ori cash pentru distracţiile din staţiune.

Bineînţeles că recomand puţină atenţie la locaţiile unde plătiţi cu cardul, atenţie la bancomatele de unde scoateţi bani să fie într-o zonă cât mai centrală, vă uitaţi bine la fanta de introducere a cardului, la tastatură etc, chestii de astea de bun simţ privind securitatea cardului vostru. Trebuie avut grijă şi la setările de securitate din aplicaţia Revolut cu privire la locaţie şi la celelalte modalităţi de folosire a cardului. Dacă vă simţiţi mai confortabil puteţi să le dezactivaţi pe toate şi să le activaţi din aplicaţie doar atunci când ştiţi că aveţi de făcut o plată sau de retras de la bancomat.

revolut plata bulgaria leva card setari securitate

La final am rămas cu vreo treizeci şi ceva de leva cash nefolosiţi din care am pus motorină la ultima benzinărie înainte de a intra în România.
Pe cardul Revolut mi-a rămas destul de puţin în leva pe care i-am transformat înapoi în lei tot din aplicaţie.
Am dezactivat contul în leva şi îl voi mai folosi probabil la următoarea vizită în Bulgaria.
Ca precizare: Am avut la mine şi o sumă de euro cash drept rezervă strategică pentru că fiind în vacanţă cu copilul nu mi-am permis să risc să rămân fără finanţe într-o ţară străină însă n-am fost nevoit sa schimb nici măcar un euro din fondul respectiv.

Numere:
Rata de schimb în aplicaţia Revolut: 0,4120
Rata la casele de schimb din staţiune: 0,3800 – 0,3900
Diferenţă de curs: 6-8% (la suma cheltuită a mai rămas şi de o masă cu midii la Dalboka pe drumul de întoarcere :)) )

Adăugăm comoditatea folosirii cardului, lipsa de bătăi de cap privind căutarea unei case de schimb valutare serioase şi care oferă curs bun, evidenţa cheltuielilor în aplicatie şi putem spune că folsirea cardului Revolut pentru plăţi în vacanţa din Bulgaria a fost un succes.

Cam asta este experienţa mea cu Revolut în Bulgaria, nu mă interesează să fac lobby pentru ei şi nu am alte interese să scriu despre asta.

Ăsta este link-ul meu dacă vreţi să vă faceţi un card Revolut. PS. Dacă vă faceţi cât mai mulţi card de pe link-ul ăsta primesc şi eu o bomboană.

Înainte de a pleca în vacanţă am căutat informaţiile astea pe net însa nu am găsit decât articole de promovare plătite de Revolut pe câteva bloguri româneşti în care altceva decât ridicare în slăvi nu găseşţi. Că în ziua de azi nu mai scrie nimeni informaţii pentru cititor ci doar ceea ce vrea sa audă sponsorul. Şi gata, că trecem la alt subiect şi… “nu e momentul acum”! :))

2019 revolut bulgaria balchik

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *