Deja este al treilea an când vizităm narcisele de pe Masivul Saca din Munții Rodnei în perioada lor de maximă glorie.
Am făcut ca de obicei drumul clasic din Valea Vinului cu pornire de la râul Izvorul Roșu.
Când am ajuns noi pe la ora 9 deja era plină parcarea amenajată la începutul traseului. Mașini din toate colțurile țării ceea ce înseamnă că promovarea făcută pe rețelele de socializare de cei de la Parcul Național Munții Rodnei a dat roade.

Pe de o parte este un lucru bun promovarea acestor locații însă pe de altă parte aceasta atrage și personaje mai puțin familiarizate cu muntele sau, cel mai important, cu bunul simț.
Am avut parte pe traseu de urlete de motociclete enduro, fum mult și miros de eșapament, ba chiar unii “întreprinzători” locali au început sa duca oamenii cu mașinile de teren în interiorul Parcului Național până în apropiere de Poiana Narciselor. Fiind zi de sărbătoare bineînțeles că nu exista nici un angajat al parcului prin zonă și nici măcar un echipaj de jandarmi precum am întâlnit anul trecut. Păcat!
Să revenim la frumusețea locurilor, cât timp încă ne mai putem bucura de ea.

Traseul prin pădure este destul de abrupt, de fapt cam tot traseul este destul de înclinat, însă după ce se iese în zona pajiștii alpine unde ochiul și mintea sunt furate de peisajul de vis parcă nu mai simți atât de intens urcarea.
Am întâlnit oameni care urcau destul de nepregătiți pe munte. Domnii cu pantofi de piele, doamnele în pantofi cu toc (mic, dar totuși toc), cu poșeta pe umăr sau cu pătura în brațe. Dar cu toate astea i-am întâlnit sus la narcise ceea ce înseamnă că au ajuns cu bine chiar dacă nu erau ei foarte pregătiți.

O mică pauză la refugiul de la stâna Delul-Popii care poartă urmele distructive ale multor “vizitatori” certați cu bunele maniere am continuat traseul având în dreapta vârfurile consacrate din munții Rodnei (Roșu, Ineuț, Ineu, Corongiș), în stânga valea Pârâului Secii iar în față versantul colorat în alb de minunatele narcise la care dorim să ajungem.

Cu ținta deja în fața ochilor drumul devine parcă mai ușor, pe marginea drumul diverse floricele și gâzuțe ne încântă privirile iar păsările de munte de delecteză cu ciripitul lor.

Ajunși pe versantul înflorit ne-am oprit pentru a savura câte un sandwich binemeritat și câte o cafea sau ciocolată caldă după caz.
Apoi am încercat să surprindem frumusețea locului în câteva cadre fotografice însă acest lucru este imposibil. Trebuie sa fii acolo pentru a simți frumusețea și emoțiile pe care ți le provoacă un asemenea loc.

După ce am făcut nenumărate fotografii, am admirat zona, florile și tot ceea ce ne înconjura am decis să începem întoarcerea la mașină.
Pe drum ne-am întâlnit cu încă foarte mulți turiști care de abia atunci urcau spre Poiana cu Narcise chiar dacă deja era destul de târziu.

Am mai dat iar și peste câțiva localnici care încercau să urce cu diverse mașini de teren pe traseul din pădure.
Dupa vreo două ore de coborâre am ajuns cu bine la mașină de unde ne mai aștepta un drum de minim 4 ore până acasă. Dar după cum bine știm, lucrurile frumoase se fac cu efort și sacrificii.

Câteva date statistice despre traseu:
Distanță totala: 11.11 km
Elevație totală: 933m
Timp total pe munte: cca 6 ore (cu pauze, masă, fotografii, relaxare)
Timp total mișcare: 3 ore 45 min
Detaliile traseuluile găsiți pe rețeaua Strava unde vă invit să mă și urmăriți dacă aveți cont: https://www.strava.com/activities/9201105518

În concluzie: Este frumos la narcise în Masivul Saca din Munții Rodnei, merită efortul de a urca cei aproape 1000m de elevație pentru a le savura mirosul fin și pentru a privi peisajele încântătoare de la înălțime.
Din păcate se pare că promovarea intensă și numărul mare de turiști atrași de această locație duce inevitabil și la anumite aspecte negative. Cum ar fi intrarea în Parcul Național cu diverse vehicule motorizate, mizerie multă, ambalaje aruncate peste tot pe traseu, gălăgie multă etc.
Încântător este faptul că nu am văzut pe nimeni cu brațul de narcise rupte din rezervație.
Ceea ce lasă o urmă de speranță pentru viitor.