Profitând de ziua liberă din lunea Rusaliilor, am hotărât să ieșim la o plimbare undeva nu foarte departe de casă. Cum Suceava și Iașiul nu ne mai ofereau nimic nou, am decis să încercăm altceva: orașul Cernăuți din Ucraina.

Ne-am decis destul de târziu așa că plecarea din Botoșani a fost pe la ora 11.
Am luat cu noi pașapoartele pentru că la trecerea în Ucraina este nevoie de ele neputându-se trece doar cu cartea de identitate precum în Moldova sau celelalte țări ale UE. De asemenea am luat și câțiva euro cash pentru orice eventualitate ca întotdeauna când ieșim din țară și am pornit la drum.
Începutul traseului a fost cel clasic (Botoșani – Bucecea – Vârfu Câmpului – Mihăileni) pe care l-am făcut foarte multe ori fiind exact către zona unde a trăit bunicul meu și la care mergeam destul de des în vacanțe și weekend-uri.

După vreo oră am ajuns la vama Siret unde am ales rândul pentru cetățeni europeni și nu am avut decât două mașini înaintea noastră față de rândul celălalt pentru cetățenii din afara UE unde coada era mult mai lungă și anevioasă.
Am trecut în câteva minute de controlul vamal românesc și am trecut spre cel ucrainean.
Am oprit la o barieră unde un soldat ne-a dat un bilet pe care scria numărul mașinii și numărul persoanelor din mașină apoi am continuat spre controlul actelor personale și ale mașinii și al bagajelor, la fiecare funcționar prezentând biletul de mai devreme pe care îl semna/ștampila fiecare.
După ce am terminat formalitățile și în vama ucraineană am ieșit tot pe la o barieră predând biletul unui alt soldat, asta cu biletul fiind o procedură vamală pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri în lume.

De la vamă am pornit spre Cernăuți pe clasicul (și la noi, și la ei) E85 care arată destul de bine, la fel de struțo-cămilă cu o bandă și jumătate, însă fără gropi și trecând doar prin vreo două sate.
După vreo 40 de minute am ajuns la Cernăuți și cum am intrat în oraș drumul s-a transformat din șosea de viteză în drum de macadam fiind foarte dificil de parcurs ultimii 5-6km până în centrul orașului, un adevărat test al răbdării atât pentru noi cât și pentru suspensia mașinii.

Ajunși în centru a început căutarea unui loc de paracare în condiții ok. Am văzut undeva multe mașini parcate pe marginea drumului și am oprit să văd care e situația, cum m-am dat jos o doamnă care a fost lăsat și ea mașina acolo deja a fost primit o amendă lăsată în parbriz penru parcare necorespunzătoare. Așă că am mai dat o tură prin centru până am găsit un loc de parcare liber și spre norocul meu era și în zonă fără plată.
Am lăsat mașina, ne-am luat câteva lucruri cu noi, aparatul foto și am plecat la plimbare și cel mai important să gășim ceva de mâncare că deja era ora prânzului.
Așa am început să descoperim centrul orașului Cernăuți, cu clădiri vechi, cu arhitectură foarte interesantă. Am simțit-o ca pe o întoarcere în timp în diferite epoci istorice.

Cladirile te duc în anii 1800 și începutul anilor 1900, străzile pavate cu macadam te duc chiar și mai departe în trecut fiind foarte asemănătoare cu vechile străzi romane văzute la Roma, autobuzele și troleibuzele te întorc în anii 70-80 din epoca comunistă, unele mașini (chiar și electrice) te aduc în vremurile moderne, iar oamenii sunt cei care definitivează acest melanj istoric fiind un mix între modernitate și încremenire în vremuri nu foarte îndepărtate și nici foarte plăcute.

Chiar dacă viața merge mai departe, așa cum a mers întotdeauna de-a lungul istoriei, se citeste pe chipul oamenilor dorința de liniște și pace, dorința de a-și crește copiii fără teama bombelor și a obuzelor, de a se bucura de tinerețe fără a fi nevoiți să plece pe front pentru un război al orgoliilor unor oameni mici ajunși în funcții prea mari pentru caracterul lor.

După o scurtă plimbare printre aceste cladiri vechi și pline de istorie am ajuns la locul unde ne-am fost hotărât să luăm prânzul, și anume restaurantul Nonna Macarona.
Chiar de la intrare am fost întâmpinați de fețe prietenoase și de câte un “Buon giorno” de la fiecare dintre chelneri.
Fiind întampinați astfel am zis să continui discuția în italiană însă s-a dovedit că “Buon giorno” era singurul lucru pe care îl știau în italiană, așa că am trecut pe engleză. :))
Meniul cu cod QR, în mai multe limbi printre care și română (tradus cu Google Translate) așa că am preferat varianta în engleză, dupa câteva minute de studiu eu am ales niște frigărui de miel cu bacon și ciuperci iar fetele au optat pentru paste carbonara și paste cu carne de iepure, pentru desert am ales un tiramisu și o pana cotta lângă un capuccino și un espresso.
Mâncarea a fost foarte gustoasă, porțiile nu foarte mari dar echilibrate. Ca notă de autenticitate tiramisu a fost servit direct din tava în care a fost făcut.

După ce ne-am delectat cu acest prânz copios într-o atmosferă relaxantă la Nonna Macarona am luat iarăși la picior centrul Cernăuțiului în căutarea diverselor obiective turistice și interesante.
Pașii ne-au purtat printre cladirile vechi și printr-un parc plin de trandafiri înfloriți până am ajuns la catedrala Sfântului Duh pe care am decis să o vizităm și să ne reculegem câteva minute admirând picturile interesante de la interior și surprinzând în fotografii o rază din soarele de după amiază pătrunzând printr-o fereastră din turla catedralei.

După acest moment de liniște sufletească ne-am continuat plimbarea pe strada pietonală Olha Kobylianska care era destul de animată chiar dacă era o zi de luni, cu terase și cafenele ce își așteptau clienții care probabil vor fi fost mai mulți ceva mai pe seară.

Am trecut pe lângă clădirea primăriei care arată foarte bine având un turn interesant, am intrat în interior și după ce am trecut de niște porți de securitate am “discutat” cu un gardian de la care am înțeles că din păcate turnul nu este deschis pentru vizite turistice. Ar fi fost interesantă o priveliște asupra orașului Cernăuți din turnul primăriei.
Imediat lângă clădirea primăriei am dat cu ochii peste o denumire mare în limba română: “Palatul Național”.
Analizând mai bine detaliile am descoperit și o placă comemorativă cu marele compozitor Ciprian Porumbescu donată chiar de primăria Botoșani.

Am continuat spre piața centrală care stă sub auspiciul unul mare perete desenat în culorile naționale (albastru și galben) și pe care erau afișate spre amintire fotografiile eroilor locali căzuți în nesfârșitul război al națiunii cu vecinii acaparatori de la est.
Ne-am odihnit puțin pe o bancă în această piață mare a orașului, am admirat niște tineri fericiți că terminau un ciclu școlar și își făceau fotografii prin centru apoi am continuat încet plimbarea exersându-ne cu timiditate abilitățile fotografice de stradă sau de arhitectură, intrând în diverse magazine de suveniruri și îndreptându-ne ușor către locul unde am fost parcat mașina.

La plecare ne-am oprit la un centru comercial de la marginea orașului unde am făcut câteva cumpărături, în special dulciuri și niște vin local pe care încă trebui să-l degust.
De avut în vedere ca sunt destul de limitate cantitățile de produse pe care le puteți aduce din Ucraina, mai ales la băuturi alcoolice sau țigări (la noi nu e cazul) așă că e bine să vă interesați exact de cantitățile permise pentru a nu avea probleme la vamă, controalele fiin destul de serioase având în vedere situația actuală.

Drumul de întoarcere a fost ușor fiind însoțit de un minunat răsărit de lună aproape plină încât nici n-am simțit când am ajuns la vamă.
Aceeași procedură cu biletul și verificarea mai minuțioasă a actelor și bagajelor atât în vama ucraineană cât și în cea românească.
Totul a durat în jur de o oră pentru erau și niște autocare la care verificările durau ceva mai mult.

Lucrul pe care l-am simțit puțin diferit a fost lipsa conexiunii la internet deoarece n-am mai activat roamingul pentru că Ucraina nefiind în Uniunea Europeană tarifele sunt destul de ridicate atât la convorbiri cât și la traficul de internet. Dacă aveți de gând să stați mai mult și aveți nevoie de telefon trebuie să vă documentați bine înainte cu privire la roamening și tarife. Însă cam î toate locațiile am văzut că aveau WiFi la liber. Atât la restaurantul Nonna Macarona, cât și la centrul comercial ne-am putut conecta fără parolă la internet și am căutat ceva informații legate de ceea ce mai putem vizita în zonă.

Câteva cuvinte și despre partea financiară. Moneda ucraineană este grivna iar paritatea este undeva la aproape 10 grivne la un leu. Așadar e ușor să compari prețurile doar împărțind la 10 ceea ce este afișat pe etichetă. Ca și nivel al prețurilor am observat că ar fi cam cu un 20%-30% mai mici decât la noi pentru anumite repere, ceva mai ieftine sunt produsele lor locale. Din fericire tehonogia a pătruns peste tot și nu a fost nevoie să folosim deloc bani cash, ci toate plățile le-am făcut cu Revolut, de la masa la restaurant până la cele mai mici suveniruri. Acum dacă mă gândesc îmi dau seama că nici măcar o bancnotă de amintire n-am luat pentru că practic n-am pus mâna pe bani fizici. Sper să nu uit la vizita viitoare să iau ceva bancnote și monede pentru colecția personală. 🙂

Câteva impresii de final.
Cernăuți este un oraș foarte frumos, elegant, cu multă istorie în spate din care o parte este comună cu cea a României, mai ales a Bucovinei. Am fost impresionați de multitudinea de clădiri vechi cu arhitectură care de care mai deosebită: art noveau, influențe austriece și stil habsburgic, multe dintre ele fiind păstrate în condiții destul de bune.
Cu siguranță merită o vizită detaliată de mai multe zile, cu vizite pe la muzee (Muzeul de artă, Muzeul de Istorie și Etnografie a Bucovinei, Muzeul Satului Bucovinean și altele), o vizită la Grădina Botanică și bineînțeles cel puțin o cină la una din terasele din centrul istoric.