De multă vreme aveam în plan o excursie în Republica Moldova însă niciodată nu am reușit să ajungem în vizită acolo pentru că interveneau diverse alte situații sau oportunități.
Însă din fericire acum s-au aliniat planetele și am reușit să mergem un weekend la Chișinău. Întâmplarea a făcut să fie exact weekend-ul cu alegerile prezidențiale însă asta nu a interferat deloc cu vizita noastră.
Plecarea a fost sâmbătă dimineață în jur de ora 6 din Botoșani și am ales să facem traseul Botoșani – Flămânzi – Vânători – vama Sculeni – Ungheni – Călărași – Chișinău. Pe la 8 eram deja în vamă la Sculeni unde lucrurile au mers destul de repede. Verificare cărți de identitate, permis auto, certificat de înmatriculare auto, o inspecție vizuală rapidă a bagajelor, 2-3 întrebări privind scopul călătoriei și “Drum bun!”.

În zona respectivă decorul nu se schimbă brusc ci cu greu îți poți da seama că ai trecut în altă țară, poate doar câte o mașină Lada veche să-ți mai aducă aminte că totuși ești într-un fost stat sovietic.
În scurt timp am ajuns la Ungheni unde aveam de gând să bem o cafea și să mâncăm un croissant însă cafeneaua la care am oprit nu avea croissante așa că am luat doar cafeaua iar pentru bunătățuri ne-am oprit la Kaufland-ul din Ungheni.
Aici am început să sesizăm diferențele față de România. Unele produse specifice, etichete bilingve, discuții amestecate atât în limba română cât și în rusă între oamenii din magazin.
La ieșire era un schimb valutar și am aruncat o privire în ideea de a schimba câțiva lei să am ceva cash disponibil însă cursul era cu mult mai mic față de ceea ce știam eu că ar fi trebuit să fie (cam 3,40 MDL/RON în loc de 3,85 cu cât am schimbat în Chișinău), adică mai mult de 10% diferență. Așadar aveți grijă unde schimbați bani dacă aveți nevoie de cash.

Înapoi la drum spre Chișinău. Șoseaua foarte bună chiar dacă e cu o singură bandă nu era foarte aglomerată, iar ceea ce m-a impresionat cam în toată republica, foarte curată și aerisită pe margine, fără boscheți, iarba tăiată la nivel mic iar copacii plantați la ceva distanță mai mare de asfalt dau un sentiment de șosea foarte largă.
Am trecut pe lângă multe sate așezate pe colinele acoperite de culorile ruginii ale toamnei în contrast cu iarba verde crud de parcă ar fi fost început de primăvară.
Din loc în loc am tot oprit pentru fotografii cu peisajele frumoase de toamnă, la un moment dat am depășit un tren de călători ce mergea pe calea ferată alăturată șoselei iar la câțiva km mai în față am parcat și l-am așteptat pentru câteva fotografii.

În jur de ora 11 am ajuns în Chișinău, drumul foarte bun, iar apropierea de capitală s-a simțit printr-o intensificare a traficului.
Prima impresie a fost că este un oraș curat, cu bulevarde spațioase, foarte aerisit, diferit de îngrămădeala specifică a construcțiilor de la noi, iar șoferii foarte relaxați în trafic chiar dacă nu m-am încadrat bine de câteva ori n-am auzit nici un claxon și mi-au permis cu amabilitate să reintru în trafic.

Am ajuns la cazare, o vilă undeva în centrul Chișinăului (Mon Ami), cât am inspectat zona am găsit și loc de parcare.
Chiar dacă era cu mult înaintea orei de check-in, când am ajuns la recepție băiatul de acolo a confirmat cu doamna de la curățenie că este gata camera noastră și am putut să ne cazăm imediat.

Am lăsat bagajele și am ieșit imediat la plimbare pe străduțele străjuite pe ambele părți de platani imenși și acum acoperite de frunze foșnitoare . În câteva minute am ajuns la bulevardul principal (Ștefan cel Mare) și acolo a început să se dezvăluie adevărata frumusețe a Chișinăului. Clădiri vechi bine întreținute, parcuri curate cu multă verdeață, oameni de toate vârstele și categoriile ieșiti ori la plimbare ori cu treabă. Mijloace de transport (troleibuze) foarte multe ceea ce bănuiesc că înseamnă că transportul public este bine pus la punct (chiar dacă noi nu l-am folosit).
Dintre obiectivele văzute la plimbare prin centrul Chișinăului menționez Teatrul Național Mihai Eminescu, Sala cu orgă, clădirea Primăriei, clădirea Poștei, Arcul de triumf, clădirea Guvernului, Catedrala Mitropolitană, Palatul (de fapt blocul) prezidențial, clădirea Parlamentului, parcul Ștefan Cel Mare, parcul Catedralei și multe altele.

Cum s-a fost făcut deja destul de târziu am zis să mâncăm ceva și întâmplarea a făcut să fim aproape de un restaurant “La Plăcinte” (care este o rețea locală de restaurante cu mâncare tradițională). Cu greu am găsit o masă liberă și am reușit să comandăm.
Mâncarea foarte gustoasă, cu un amestec de influențe moldovenesti (pe care le cunoșteam de acasă) și rusești cu mâncăruri mai grase, mai puternic calorice specifice zonelor mai reci.
La final de sejur mă gândeam că am avut noroc că nu am stat decât două zile acolo că altfel veneam acasă cu minim câteva kg în plus.
Mâncarea destul de ieftină spre comparație cu ceea ce găsești în restaurantele de la noi. Am apreciat si faptul că totul este inclus în preț, nu vândut pe bucăți (pâine, smântână, ardei iute la ciorbă sau garnitură la felul principal) de să ajungi să se dubleze prețul unei ciorbe doar că îți dau o felie de pâine și o lingură de smântână.
OK, cu burțile pline am continuat plimbarea alternând străduțele înguste și acoperite de copaci cu bulevardul larg și spațios. Dupa alte câteva mii de pași am ajuns înapoi la cazare unde am beneficiat de o binemeritată odihnă de câteva ore.

Pe seară am ieșit iarăși la plimbare însă deja vremea s-a fost schimbat iar vântul ne-a dat bătăi de cap dar tot am mai vizitat cealaltă jumătate de bulevard, cu diverse clădiri ale instituțiilor statului și magazine de toate felurile.
Ne-am îndreptat spre un restaurant (Vatra Neamului) despre care am fost auzit din mai multe surse că era bun însă am descoperit cu stupoare că s-a fost închis, apoi am ales alt restaurant (Fuior) despre care stiam că este ceva mai select și era tot pe lista scurtă însă de la intrare am fost întâmpinați cu suspiciune în priviri de o chelneriță care ne-a anunțat cu o oarecare satisfacție (nejustificată, din punctul meu de vedere) că nu au mese libere și că este totul rezervat așa că am ajuns tot în același loc “La Plăcinte” unde am luat o cină copioasă încheiată cu deserturi specifice (Cușma lui Guguță, Smântânel, Napoleon) și chiar un pahar de vin roșu.

Și cu asta am încheiat în forță prima zi la Chișinău.

Duminică dimineață ne-am trezit destul de devreme după obișnuința de acasă, la ora 8 și un pic deja eram în sala de mese a pensiunii pentru micul dejun care a fost destul de variat și gustos.
Am ieșit iar la o plimbare pe străzile pustii, bineînțeles că am intrat într-un tradițional magazin Bucuria de unde am luat ceva dulciuri atât pentru noi cât și pe post de suveniruri pentru cei dragi de acasă. Magazinul foarte aglomerat chiar dacă era la prima oră într-o dimineață de duminică, multe sortimente de dulciuri de toate felurile, însă destul de slab organizat iar vânzătoarele nu tocmai cele mai amabile persoane de pe pământ. :)) Dar am luat câteva lucruri și ne-am văzut de plimbare în continuare.
Cu greu am găsit un magazin de suveniruri (chiar în clădirea primăriei) pentru a completa tradiționala colecție de magneți de frigider. Dacă în mai toate locurile vizitate este plin de vânzători și magazine cu suveniruri de toate felurile, aici spre suprinderea mea nu prea am văzut așa ceva.

După asta ne-am întors la hotel, ne-am luat bagajele și am plecat spre următorul obiectiv de vizitat, Parcul și Lacul Valea Morilor. Spre surprinderea mea iar am găsit loc de parcare imediat la intrarea în parc pe strada Grigore Alexandrescu.
Aici am făcut câțiva pași pe aleea ce înconjoară parcul și am dat peste un puștan ce închiria “biciclete” cu 4 locuri pentru plimbare în parc și am zis să ne distrăm puțin așa că am închiriat una.
Am început să pedalăm și s-a dovedit a fi mai greu decât mă așteptam așa că probail am consumat toate caloriile acumulate cu o zi înainte “La Plăcinte”. :))
Lacul foarte frumos și îngrijit, câteva rațe la plimbare pe el, foarte multă lume la plimbare, unii la alergat, alții cu copii.
Am făcut un popas să ne tragem sufletul la statuia fetiței cu sketboard-ul, apoi pe partea opusă a lacului am surprins o veveriță jucăușă printre frunzele uscate și ușor-ușor (un mod de a spune, că a fost tare greu) ne-am întors la punctul de plecare.
I-am spus băiatului că la cât am transpirat pedalând ar trebui să mă plătească el pe mine nu invers. 🙂

Fiind deja destul de obosiți am decis să vizităm un magazin de vinuri din apropierea Chișinăului (Chateau Cojusna) de unde am luat câteva sticle de vin pe care le vom savura la momentul potrivit. Să aveți grijă cu cantitățile de vin, alcool și țigări pe care le aduceți de acolo ca să nu aveți probleme la vamă. Să vă documentați despre cantitățile maxime permise.
Am luat prânzul și am hotărât să ne întoarcem spre casă pe traseul Chișinău – Orhei – Sângerei – Bălți – Costești – vama Stânca – Ștefănești – Botoșani.
De la Chișinău până la Bălți drumul doarte bun, un fel de E85, o struțo-cămilă cu o bandă jumătate dar cu asfalt foarte bun. Marcaje bune, indicatoare vizibile, multe panouri de informare de unde am aflat că respectivul drum a fost renovat cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană. Un fel de preview despre ce ar putea avea în viitor dacă își continuă… drumul european.

Ehh, de la intrarea în Bălți și până la vamă (cca 80km) lucrurile sunt complet diferite, drumul cu foarte multe denivelări, inconfortabil, marcaje aproape inexistente, deja soarele a fost apus și nici pic de iluminat stradal.
Practic a fost momentul când m-am întors cu minim 30-40 de ani în timp. Exact așa era România anilor ‘80-’90.
Fără pic de iluminat stradal, ici și colo câte o locuință cu un bec amărât în fața casei și în rest întuneric.

Am ajuns la vamă unde aveam în față “doar vreo 10 mașini” însă a durat destul de mult trecerea deoarece vameșii în clasicul lor stil se mișcau foarte încet. Au verificat bagajele, au întrebat de alcool și țigări. Am declarat sticlele de vin, despre țigări le-am spus că nu suntem fumători și cam atât a fost.
La intrarea în vamă este un ghișeu unde se platește taxa de trecut pe barajul Stânca-Costești (20 MDL), am plătit-o însă am văzut că mulți nu s-au deranjat să se mai dea jos din mașină să o plătească și nici nu m-a mai întrebat nimeni după aia dacă am plătit. Măcar dacă ar asfalta din banii ăia drumul peste baraj care este dezastruos.
Am ajuns în vama românească, aceleași întrebări despre alcool și țigări, aceeași privire în bagaje, verificare acte și “Drum bun!”.
Față de experiență de la Ungheni aici imediat cum ieși din vamă se simte discrepanța de nivel de trai în această zonă. Iluminat public din plin, case mai răsărite, drumul prospăt refăcut (chiar dacă a durat mulți ani să-l termine).

În concluzie, Moldova este o țară frumoasă chiar dacă nu are parte de relieful spectaculos cu care suntem obișnuiți în România (munți, chei, defileuri), mi s-a părut o țară liniștită în care viața parcă are un alt ritm, mai lent, ceea ce nu e neapărat rău.
Chișinăul a fost o surpriză foarte plăcută, un oraș care se ridică la nivelul oricărei capitale europene, extraordinar de curat față de alte capitale (și aici mă refer mai ales la București), oamenii nu neapărat foarte calzi însă respectuoși, nu am întâmpinat probleme de limbă, peste tot s-a vorbit română (uneori mai bine, alteori mai stâlcit însă de apreciat efortul).
Am schimbat 100 de lei în Chișinău la cursul de 3,85MDL/RON însă singurul loc unde am avut nevoie de bani cash a fost la băiatul din parc unde am închiriat bicicleta. În rest peste tot am folosit cardul Revolut, de la plata cazării până la restaurante sau cafea. Nu am alimentat deloc la ei fiindcă aveam rezervorul plin de acasă și mi-a ajuns să mă întorc fără a mai alimenta.
Cu sigurață vom mai vizita Moldova și Chișinăul însă într-un anotimp mai călduros pentru că au rămas multe lucruri de văzut și de făcut.
Să zicem că excursia asta a fost doar “appetizer”-ul Moldovei.