Lacul Cuejdel din județul Neamț este un lac de baraj natural format începând cu anul 1978 prin prăbușirea unui versant pe cursul pârâului Cuejdel. O altă etapă în formarea lacului au fost și alunecările de teren din anul 1991, însă având în vedere instabilitatea terenului din zonă se poate aprecia că formarea lacului încă nu este definitivă iar aceste alunecări de teren putând fi posibile și în viitor.
>>Dacă vreți să vedeți fotografii din plimbările noastre ne puteți urmări atât pe Instagram – Turist în Țara Mea cât și pe Facebook – Turist În Țara Mea.<<
Pentru a vizita Lacul Cuejdel noi am ales să mergem cu mașina pe traseul Târgu Neamț – Crăcăoani – Magazia – Cracăul Negru, iar de acolo de la intrarea pe drumul forestier pe jos până la lac.
Până în centrul satului Cracăul Negru drumul este asfaltat, iar de acolo până la marginea pădurii este drum de piatră dar practicabil în orice condiții și cu oprice tip de mașină.
De la intrarea pe drumul forestier unde este o barieră pe care am găsit-o încuiată cu lacăt până la Lacul Cuejdel sunt cca 5,5 km. Jumatate din drum este în urcare destul de lejeră, iar ultima jumătate este pe coborâre.
Odată ajunși la marginea lacului trebuie sa faceți stânga pe lângă o alta barieră și în 5 minute ajungeți la punctul de belvedere unde este și un foișor de lemn. Însă acesta nu este îngrijit fiind destul de periculoasă urcarea în el, multe din scândurile din podea fiind rupte sau putrezite.
Noi ne-am făcut locul de popas chiar pe malul lacului la umbra unui brad falnic. Ne-am mâncat gustările, am făcut câteva fotografii copacilor înghițiți de ape, am ridicat câteva minute și drona pentru a vedea lacul de la înălțime, am fotografiat și ceva gâze, șopârle și floricele de pe malul lacului.
Fiind duminică s-au fost adunat deja mai mulți vizitatori și mai tineri și mai bătrâni și s-a cam aglomerat locul. Spre bucuria noastră cam toți cei prezenți erau oameni cu bun simț ce respectau liniștea, și-au strâns gunoaiele după ei și au lăsat locul exact așa cum l-au găsit, ceea ce recomandăm tuturor indiferent unde ar merge.
După mai bine de o jumătate de oră de odihnă am pornit înapoi spre mașină.
Bineînțeles că drumul a început iarăși cu o urcare pe drumul forestier însă aceasta a fost chiar mai lejeră decât urcarea de la începutul traseului.
La punctul de maximă altitudine este montată o masă și două bănci pentru puțină odihnă. După ce am trecut de acest punct drumul a fost numai pe coborâre așa că a fost mult mai ușor chiar dacă eram destul de obosiți cu toții.
După alte 40 de minute am ajuns la mașină unde între timp au mai parcat și alții, mai erau și unii cu bicicletele care tocmai intrau pe traseu.
Statisticile acestui traseu pot fi consultate pe Strava: https://www.strava.com/activities/9069676546
Mai jos aveți o galerie foto cu peisajele din zona Lacului Cuejdel, precum și cu diversele animale, insecte și flori fotorgafiate în această drumeție. De asemenea am făcut și câteva fotografii din dronă pentru a vedea mai bine lacul în toată splendoarea sa.