Blog

Plantare / înmulţire busuioc

Am nişte busuioc plantat anul trecut cu care m-am înţeles foarte bine atât la îngrijit cât şi la folosit în diverse reţete de paste, marinate sau salate. Însă cam dă semne de bătrâneţe săracul de el. Tulpini groase, lemnificate, frunzele din ce în ce mai mici şi gălbui, în loc de verdele crud şi frumos cu care eram obişnuit. Aşa că am decis să-l înmulţesc. După lungi căutări şi documentare temenică pe internet ce au durat cam 3-4 minute m-am apucat de treabă.

Am tăiat nişte vârfuri din busuiocul bătrân, le-am curăţat de frunzele din partea de jos şi le-am pus într-o cană cu apă în aşa fel încât frunzele rămase în partea de sus să se sprijine pe marginea cănii astfel încât să nu stea în apa şi să putrezească.

Mai jos pozele cu operaţiunea iniţială de înmulţire a busuiocului.

plantare inmultire busuioc 1
plantare inmultire busuioc

După 6 zile, timp în care am completat o singură dată puţina apă în cană pentru că s-a fost evaporat/consumat şi riscau rădăcinile să rămână în aer cam aşa arătau puii mei de busuioc.

plantare inmultire busuioc 6 zile
plantare inmultire busuioc 6 zile

După alte două zile, adica la 8 zile de la tăiere, deja rădăcinile busuiocului nou erau destul de mari în cana cu apă

plantare inmultire busuioc 8 zile

La 10 zile de la startul operaţiunii de înmulţire a busuiocului deja situaţia se prezintă foarte bine ramificată şi pregătită de plantare în pământ.

plantare inmultire busuioc 10 zile
plantare inmultire busuioc 10 zile

Pentru asta folosesc un pământ pentru legume cumpărat la sac din supermaket. Scrie pe el că nu ar avea adăugate îngrăşăminte şi alte chimicale. Îi credem pe cuvânt că altfel oricum nu avem cum verifica.
Plantele le-am pus bine în pământ fără să apăs prea tare pământul în jurul lor, am udat bine şi am lăsat ghiveciul în geam la lumină.

plantare inmultire busuioc 10 zile

După alte 4 zile deja se vede clar că busuiocul meu “next generation” s-a prins bine în pamânt şi a început să se ridice viguros de tulpină. În timpul ăsta nu i-am mai pus deloc apă deoarece i-a ajuns cea iniţială.
Ca sfat, este mai bine să puneţi mai puţina apă unei plante decât prea multă. Dacă e prea puţină se vor începe a ofili frunzele şi dacă îi adăugaţi imediat apă îşi va reveni rapid însă dacă îi puneţi prea multa apă vor putrezi rădăcinile şi în momentul în care veţi vedea primele semne la suprafaţă pe frunze sau tulpină va fi deja prea târziu pentru a mai salva planta.

plantare inmultire busuioc 14 zile

Şi la final vă pun nişte poze cu busuiocul de la prima înmulţire care de acum are deja vreo lună şi este un real succes. În scurt timp mă voi putea folosi de el în experimentele mele culinare amatoriceşti.

plantare inmultire busuioc 30 zile
plantare inmultire busuioc 30 zile

Spor la relaxare prin grădinărit şi, de ce nu, ulterior la bucătărit!


One Comment to “Plantare / înmulţire busuioc”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *